Din fața blogului…

“Trebuie să mărturisesc că personal am o pasiune pentru peisaje, dar n-am văzut niciunul pe care panourile publicitare să-l înfrumusețeze. Acolo unde priveliștea e frumoasă, cel mai rău lucru pe care îl poate face omul e să ridice un panou publicitar. Când mă voi retrage de pe Madison Avenue, am de gând să întemeiez o societate secretă de apărători ai dreptății care vor străbate lumea pe motociclete silențioase și vor ciopârți afișele la adăpostul întunericului. Ce tribunal de pe lumea asta ne-ar condamna dacă am fi prinși în flagrant aducând un beneficiu cetății? Oamenii care dețin aceste panouri sunt niște promotori lipsiți de scrupule. Ei au făcut tot ce au putut pentru a torpila legislația care interzicea afișele pe autostrăzile americane cu plată. Și-au pledat cauza spunând că industria panourilor publicitare are mii de angajați. Da, la fel și bordelurile.” (Ogilvy, Confessions of an Advertising Man)

Citind asta am realizat cât abuzează aceste panouri de câmpul nostru vizual; îți apar în față vrei nu vrei cu tot felul de mesaje, în momente și în special în locuri în care poate nu ai chef de așa ceva. Daca pentru celelalte medii publicitare îți dai acordul apăsând pe buton, deschizând pagina sau bifând vreo căsuță pentru aceste mesaje de pe panouri nu îți cere nimeni acordul și nici nu ai cum să le eviți fără să închizi ochii. Fraternizez cu ce spunea domnul Ogilvy și m-aș încumeta să merg cu motorul doar pentru a vandaliza niște panouri la adăpostul întunericului… Deși dacă stau să mă gândesc mai bine, parțial, treaba s-a rezolvat de la sine întrucât majoritatea panourilor astăzi sunt goale. Ne-ar trebui doar un investitor să bage bani în demontarea lor…care și-ar putea susține cauza cu același argument: ar crea noi locuri de muncă… numai că în domeniul construcțiilor:) .

Vorbind despre oamenii creativi și despre creativitate în general, David Ogilvy spunea așa:

Oamenii creativi sunt buni observatori, pun preț pe observația corectă (își spun lor înșiși adevărul) într-o mai mare măsură decât o fac alții. De multe ori rostesc adevăruri parțiale, dar o fac cu pasiune. Partea pe care o exprima ei este în general trecută cu vederea. Printr-o schimbare de accent și o aparentă disproporție în afirmații, încearcă să atragă atenția asupra a ceea ce trece de regulă neobservat. Văd lucrurile așa cum le vede toată lumea, dar, de asemenea, văd și ceea ce le scapă celorlalți.
Ei se nasc cu o mare capacitate a creierului. Sunt capabili să urmărească mai multe idei în același timp și să compare mai multe idei între ele - de aici, o mare capacitate de sinteză.
Au o constituție mai viguroasă și dispun de un fond excepțional de energie fizică și psihică.
Universul lor este mai complex și, în plus, ei trăiesc o viață mai complexă.
Spre deosebire de oamenii obișnuiți, au mult mai ușor acces la viața inconștientului - prin fantezie, reverie și imaginație.
…
Majoritatea marilor creații ale omului au fost inspirate din dorința de a câștiga bani. La sfârșitul unui concert la Carnegie Hall, Walter Damrosch l-a întrebat pe Rahmaninov ce sublime gânduri i-au trecut prin minte când se uita înspre public în timp ce concerta. “Măsuram din ochi cam câți plătitori de bilete sunt în sală”, a spus Rahmaninov.

În Jurnalul Fericirii a lui Steinhardt am găsit o povestioară și câteva fraze răsunătoare. Le găsiți mai jos.

“La ispita din dreapta cred că se referă şi C. S. Lewis în cartea lui despre draci. Exemplul pe care-l dă e mărunt, dar cu perspective imense:
„Diavolul păzitor” al unui englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează” să se jertfească într-o chestiune care-l preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceaşca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta şi soacra preferă să o bea înăuntru. Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit şi bun, altruist, jertfeşte-te, fă-le pe plac. Omul îşi bea aşadar ceaiul cu ele, şi toată vremea se simte nefericit şi nedreptăţit, băutura i se opreşte în gât, blestemă în minte ambele femei care la rândul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă şi simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă.
Ce trebuia să facă muritorul? Să nu meargă prea departe pe calea virtuţii într-o chestiune secundară, să-şi recunoască limitele; să fi spus, deschis şi simplu, că-i este mai plăcut a lua ceaiul pe terasă, chiar singur. Ele ar fi stat înăuntru, el afară, toată lumea era mulţumită, „spiritul de jertfa” lipsită de dreaptă socotinţă (şi pus în aplicare unde nu avea ce căuta) era învins şi, la un mai mare nivel de modestie, nici unul din cele trei suflete nu ar fi apucat-o pe meandrele resentimentului şi iritaţiei - meandre care pentru dracii mărunţi sunt un predilect şi adevărat corso”.

“Dar ispita falsei smerenii – a ne abţine de la fapte bune şi bucurii legitime – este la urma urmei tot una cu păcatul lui Iuda. Şi Iuda s-a resemnat, s-a smerit afundându-se în rău”.

“Erezia falsei smerenii calcă şi peste îndemnul de a cuceri cerurile. Nu ni se cere deloc resemnarea, ci ambiţia, depăşirea”.

“Ca însuşire principală a omului, călugării ortodocşi nu socotesc nici bunătatea, nici inteligenţa, nici dragostea, credinţa, răbdarea, evlavia ori sfinţenia, ci dreapta socotinţă, care este o virtute foarte complexă şi greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atît de vastă ca polimerii de bază.) In dreapta socotinţă intră, precis, tainic drămuite, şi bunul simţ şi înţelepciunea şi cuminţenia şi voinţa adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuţi nu e absolută – nici chiar adevărul -, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de uşor) ci şi de savante boroboaţe şi sofisticate erori”.

“Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine. Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi.”

O să vorbim azi despre armonie, dragii mei. Sau, mai exact, despre potrivirea desăvârșită a elementelor unui întreg. Sau, muzical vorbind, despre combinarea simultană a mai multor sunete în conformitate cu anumite legi. Am putea să le numim legile armoniei și să le aplicăm în tot ce înseamnă viață, nu numai în muzică. Fiecare din noi putem fi un sunet. Cu minim trei dintre noi se poate forma un acord, cel mai mic grad al armoniei. Mai multe acorduri dau naștere unei melodii…și tot așa până îndeplinim viziunea marelui compozitor.
Dacă se întâmplă să cânți într-o orchestră faci parte dintr-un întreg. Sunetele pe care le emiți tu sunt absolut necesare pentru armonia întregii orchestre. Trebuie așadar să ști întâi care îți e locul, care îți sunt sunetele specifice și apoi să le emiți foarte bine astfel încât armonia întregului să crească. Paradoxal însă, deși scopul tău este reușita întregului, activitatea ta presupune detașarea completă față de celelalte componente ale acestuia, astfel încât ele să nu te poată influența, distrage sau încurca în niciun fel. Ceea ce fac ele este la fel de important ca ceea ce faci tu. Le poți ajuta cel mai bine dacă te concentrezi asupra sunetelor tale. Atunci când unele din ele s-au oprit, s-au încurcat, s-au împotmolit creând pentru scurt timp dezarmonie le poți ajuta cel mai bine dacă continui să cânți oferindu-le astfel colacul de salvare. Asta înseamnă că fiecare își iartă și se descurcă cu propriile greșeli, limite sau nelămuriri până este din nou îndeajuns de puternic și concentrat pentru a prinde ritmul. Cu cât îți revii mai repede din greșeală cu atât mai bine iar dacă insiști în propria greșeală o să ajungi să îi încurci pe ceilalți și să fii eliminat. Marele compozitor nu renunță la armonie pentru o notă.Te gândești să renunți sau să îi încurci intenționat pe ceilalți? În cazul ăsta melodia se poate schimba astfel încât tu să nu mai faci parte din ea. E motivul pentru care cu doar șapte note se pot obține milioane de melodii.

De cateva zile, ma tot chinui sa inteleg ce se intampla in tara asta. Incerc sa imi explic de ce campania electorala care a inceput domol si oarecum in limite normale, a ajuns spre sfarsit sa fie extrem de agresiva si concentrata exclusiv pe lucruri negative si pe lovituri sub centura. Incerc sa imi explic de ce cei care conduceau pana ieri din umbra ies azi in fata, spun ce au de spus, se lasa interceptati, aducand parca intentionat prejudicii de imagine celui pe care il sustin oficial, desconsiderand parca intentionat aversiunea pe care, inevitabil, alegatorii o au vis-à-vis de numele lor. Incerc sa inteleg de ce partidul, care a reusit instant sa atraga atentia celor care pana acum nici macar nu erau interesati de vot, nu a asteptat alegerile urmatoare cand ar fi avut sanse mult mai mari sa iasa castigator de unul singur. Incerc sa inteleg cum de acest partid, daca a trebuit sa se uneasca cu altul, l-a ales pe ala diametral opus din toate punctele de vedere. Incerc sa inteleg de ce canditatul Geoana, care a facut impresie foarte buna in prima confruntare, a fost atat de slab si ametit in a doua, de parca cineva din staful propriu l-a dezinformat intentionat. Refuz sa cred ca explicatia acestor nedumeriri poate fi frica oamenilor din umbra, care temandu-se sa nu fie prinsi apeleaza acum la gesturi necugetate si disperate; ma gandesc ca daca 5 ani de zile au supravietuit, cu siguranta vor mai rezista inca 5 si putine sanse sa se piarda cu firea si sa nu gandeasca cu sange rece in aceste momente.

Incercand sa inteleg toate astea, am ajuns la concluzia ca cel mai bine o pot face intrand in pielea unui mogul. Pentru ca daca e sa vorbim de o ierarhie in mediul politic, avem asa: alegatorii simpli si derutati, politicienii marionete si oamenii din umbra, adica mogulii, cu viziunea cea mai ampla dintre toti, cu puterea si instrumentele sa manevreze celelalte doua categorii. Imi este, deci, foarte clar ca viziunea mogulilor stabileste directia in care va merge tara asta. Dar care este ea? Este oare buna pentru noi sau numai pentru ei? Trebuie sa ii simpatizam sau sa ii uram pe moguli? Eu una ii simpatizez. De ce? Pentru ca sunt singurii care gandesc, au viziune, scop bine determinat, cele mai mari sanse sa reuseasca ceea ce isi propun si sa aduca bunastare pentru altii asa cum au facut pentru ei. Fara ei nimic nu e posibil sau, mai bine zis, fara banii lor nu exista nici un partid politic si nici o doctrina si am avea mult mai mult de pierdut.

Deci, de cateva zile m-am pus in pielea unui mogul; fumez trabuc dupa trabuc (fara sa le aprind, ca m-as fi sufocat pana acum), arunc cu banii si in stanga si in dreapta, mi-am pus picioarele pe birou si imi santajez colegii ca sa obtin diverse lucruri. Din aceasta postura vad altfel lucrurile si mi s-au dezvoltat niste simturi conspirationiste. Daca as fi mogul, alianta cu psd-ul as vedea-o oarecum o obligatie. Pentru ca daca as fi facut niste afaceri necurate cu cineva, acela imi va fi cel mai bun prieten pana cand imi va deveni cel mai aprig dusman in momentul in care viziunile noastre nu mai coincid, pentru ca are dovezile cele mai puternice impotriva mea intrucat am fost parteneri. Pe acela, ma gandesc ca l-as tine aproape si i-as da impresia ca il sustin oficial, dar as face cumva sa fiu impotriva lui si sa dau castig de cauza doctrinei mele de suflet.

Altfel nu imi pot explica de ce imi pare ca Base este sustinut puternic acum de instrumentele mogulilor desi joaca permanent ratele si vanatorul in fata noastra, iar lui Geoana si psd-ului mi se pare ca li se pregateste o “macara”.

Deci, sunt pe cale sa imi schimb directia, astfel incat sa fie bine si pentru moguli si pentru mine. Dar mai am timp sa ma razgandesc daca stilul de viata a-la-mogul imi va revela alte descoperiri…

 Pe langa toate cele de mai sus, incerc sa inteleg cum de doamna Mihaela Geoana  posibila viitoare prima doamna a Romaniei reuseste sa se rujeze in public, dovedind astfel fara nici o ezitare ca nu cunoaste continutul cartii pe care sotul ei a oferit-o cadou contra-candidatului. Ma intreb acum ce este mai rau intre un presedinte neslefuit si unul care pretinde ca are maniere, nefiind constient de aroganta lui.

Suntem într-o intersecție. 

Avem un drum la dreapta și un drum la stânga-dreapta.

În timp ce prima variantă este binecunoscută, peticită și cu hopuri, cu tendințe să se înfunde, cea de-a doua e plină de contraste, incertitudini și necunoscut. Este o variantă complexă în care poli diametral opuși s-au reunit prin pacturi care le garantează interesele concretizându-se în planuri contra primei variante. Faptul că aceste concepții diametral opuse s-au reunit, înseamna ori că avem posibilitatea de a utiliza numai ce e bun de la fiecare, ori că vom asista la lupta pentru supremație a ceea ce este mai rău în ele.

Dar în timp ce prima varianta ne oferă monogamia, împrumuturile și lupta continuă pentru rezistență, cealaltă deschide ușa tentației poligame, alături de toți suporterii miliardari ai căror bani pot fi folositori, dacă sunt folosiți inteligent astfel încât toată lumea să câștige.

Deci mă voi arunca în necunoscut.

Avem un om, persoana publica care incearca prin propriile forte sa supravietuiasca liber si sa isi gaseasca un oarecare sens in viata. Incearca sa faca ceea ce ii place, sa faca si bani din asta pentru ca are nevoie de ei si mai incearca sa schimbe ceva in bine in jurul lui. Isi cauta el insusi niste repere, niste eroi dar nu ii mai gaseste in ziua de azi si e deceptionat. Nu poate face nimic in priviinta asta si se gandeste ca i-ar putea ajuta pe cei tineri care vin in urma lui sa ia deciziile corecte in viata.

Din cantaretul beat cu sticla de vodca in mana, a ajuns un om care atrage atentia prin ceea ce face oferind un mic exemplu pozitiv celor din jurul lui si a ajuns sa fie dat “exemplu reprezentativ de moralitate pentru societatea de azi” de catre un candidat la presedentia Romaniei intr-o confruntare electorala. Si el ce zice?

“Poate ca pasiunea domului Antonescu pentru Scrisoarea catre liceeni si pentru modul in care gandesc, despre care sustine ca i se pare corect, sa fie adevarata, insa poate fi, in acelasi timp, un instrument de marketing electoral. Nu sunt incantat ca numele meu a fost pomenit intr-o dezbatere electorala la momentul in care Romania pare sa nu mai aiba iesire si in care nu se mai intrevede nici macar SPERANTA.”

Se pare ca s-a incurcat in propriile lui ganduri, intrebari si suspiciuni. Il apuca filozofatul exact acum cand putea sa foloseasca inteligent sansa care i s-a dat. Pai ma Chirila, daca tu te intrebi daca esti instrument de marketing electoral, liceeni aia la care ai fost in vizita nu se intreaba si ei acum acelasi lucru despre turneul tau in licee? Nu se gandesc ei acum ca Tudor asta vine aici, ne spune trei baliverne dar el de fapt isi promoveaza trupa al carui album il da gratuit la plecare, pentru ca intamplator liceeni sunt “targetul” VAMA? Nu se intreba ei acum daca turneul tau nu e doar un instrument de marketing?

Mai mult ca sigur si turneul tau si raspunsul lui Crin sunt, printre altele, instrumente de marketing. Dar de ce un lucru e mai putin adevarat sau e suspect de a fi fals, daca e folosit ca instrument de marketing? De unde perceptia ca marketingul este o minciuna si tot ce folosesti in marketing trebuie sa fie lucruri in care nu crezi? Asta ai invatat tu in marile agentii de publicitate in care ai lucrat? Poate…

Si crezi tu ca a avut Crin atat de mult de castigat din faptul ca ti-a rostit numele; eu cred ca a socat marea majoritate si chiar si-a atras destule critici pentru asta. Dar macar a avut tupeu sa spuna ce crede; a dat un exemplu de persoana publica (ceea ce esti si este foarte liber sa iti foloseasca numele atata timp cat nu te jigneste) cu un comportament pe care el il considera mai mult reprezentativ decat moral. In societatea de azi e greu sa fi moral zi de zi, ora de ora. Poti fi moral la galele de binefacere, la evenimente mondene, de sarbatori, dar nu prea e nimeni moral in orice minut al vietii decat daca il cheama Maica Tereza. Si cred eu ca rostul intrebarii era sa vedem cam cum gandesc candidatii ca ar fi normal sa se comporte un om in societatea de azi. Iar raspunsul lui  a fost unul realist, a dat un exemplu care se poate urma de catre oricine, deci corect, din punctul meu de vedere. Chiar daca nu vom avea un nou presedinte, am avut macar un nou tip de candidat si tot e ceva.

Daca tu crezi ca nu foloseste la nimic ceea ce faci si daca nu mai intrevezi speranta, de ce continui? De ce te duci la liceeni aia sa ii imbibi cu nesiguranta ta? De ce faci pe mironosita acum si dai inapoi? Ma bufneste plansu cand te aud si nu imi explic ce cauti tu la comedie. A, e mamicuta ta acolo, d-aia! Daca aveai cojones acum era momentul sa le arati, bai nea Chirila.

Sau esti nemultumit ca nea Crin ti-a incurcat treburile cu partidul mai mult portocaliu pe care am eu impresia ca il simpatizezi? Nu de alta, dar are un consilier fost presedinte la multinationala care te sponsorizeaza pe tine de obicei.

Asta seara am fost intr-o carciuma cu niste prieteni. Mancare italieneasca, atmosfera placuta si joviala, tort de ciocolata pacatos de bun, asezare pe o straduta linistita din Bucuresti. La sfarsit de saptamana este placut sa iesi in oras si sa discuti diverse la un pahar de vin.

Seara asta a fost seara confruntarii. Ne-am uitat la televizorul mare din carciuma la confruntarea dintre candidatii la presedentie ca la un meci de fotbal. Toata lumea vorbea, toata lumea comenta raspunsuri si intrebari, aproba sau riposta. O framantare placuta. Confruntarile sunt un lucru bun; iti sedimenteaza sau iti schimba optiunea. In orice caz te obliga la o parere. Parerea mea…

Basescu isi continua cu incredere gafele demonstrandu-si limitele si incapacitatea de a se detasa de propria persoana. Spune el, ca cea mai buna fapta a lui ca om a fost sa crestineze un copil musulman. Este emotionant intr-adevar. Dar cu ce e mai bun un crestin fata de un musulman? Si de ce e o mare reusita pentru tine ca ai reusit sa schimbi religia unui om cand asta e o chestiune de alegere personala? Un presedinte responsabil la nivel global ar constientiza ca aceasta declaratie ii pune in cap, si nu numai lui ci si tarii pe care o reprezinta, toti musulmanii. In afara de asta, modelul lui de om reprezentativ pentru societatea de azi este sotia lui. O fi bine o fi rau? Nu prea stie nimeni nimic de ea, desi e o fiinta placuta; din pacate e o parere prea subiectiva ca sa fie luata in considerare.

Geoana este omul pedant si foarte studiat. Are acelasi rol ca si tocilarul clasei, care munceste pe branci pentru notele cele mai bune, este placut de profesori dar este urat de ceilalti. El a dat o reprezentatie in seara asta; si-a studiat miscarile, gesturile si raspunsurile. In general, la modul personal, s-a descurcat bine dar are in spate un partid de fomisti si nu il putem vota. La intrebarile pentru care nu era pregatit, s-a descurcat prost. A fost un domn si a oferit flori (cu siguranta miscare de PR). Numai ca nu a tinut cont si de limbajul florilor. Trandafirii rosii, domnule Geoana, simbolizeaza iubire si pasiune, deci NUMAI sotia dumneavoastra trebuie sa ii primeasca nicidecum sotiile adversarilor politici. Pentru celelalte doamne aveti la dispozitie alte culori,cu sau fara semnificatie, in caz ca e nevoie sa oferiti flori. Inteleg ca sunt simbolul partidului (doar trei din ei ,nu un buchet intreg) dar asta nu conteaza decat pentru dumneavoastra; florile si gesturile nu au culoare politica. Daca te duci in delegatie in China si oferi trandafiri albi, ti-ai taiat craca de sub picioare pentru ca albul in China reprezinta doliu. Dar stiu ca electoratul caruia va adresati nu stie din astea si i-ati dat pe spate cu galanteria.

Crin a fost uman, realist, curajos si surprinzator. Si da, Chirila este un model reprezentativ pentru societatea de azi de care ceilalti doi candidati par izolati complet.

Am construit cu ceva timp în urmă portretul robot al președintelui ideal ca să îmi dau seama cu cine ar trebui să votez. Chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat între timp, iată că totuși am găsit o variantă în care cred. Și sper să nu cred “ca prostul’”.

Mai întâi am apreciat ce a spus când s-a aruncat prima și prima oară în cursă: “habar nu am ce voi face când o să ajung președinte”. Aș fi zis la fel, pentru că știm foarte bine cum e cu planurile de acasă față de alea din târg. Așa că…mai bine vedem la fața locului.

Între timp s-a aruncat în luptă și folosește cam aceleași arme ca și ceilalți, deși l-ar fi ajutat mai mult o altă abordare.

Iar acum la final, ceea ce m-a convins este următorul text, parte din campania lui:

“MIZA MEA, ÎN ACEASTĂ CAMPANIE, ESTE RETREZIREA ROMÂNIEI LA VIAȚĂ. Eu nu vă voi propune o Românie pasivă. Nu asta e alternativa la România agresată și asurzită la gălăgia de azi. Eu voi propune o Românie care SĂ LUPTE. O Românie care să riposteze în fața nesimțirii. A înșelăciunii și a tupeului. Dar pentru asta, voi, cei care citiți acest manifest, veniți la vot!”.

Cum sunt într-o foarte bună dispoziție de luptă, m-a nimerit la țanc. În plus am avut ocazia să ne ciocnim nas în nas, ceea ce se poate considera o coincidență demnă de luat în seamă, mai ales când ești derutat. Și mi s-a părut ok; ăsta e feelingul meu, ce să fac!.

Daaa, știu că o să spuneți că are pe nu știu cine în spate. Dar cine nu are? Și până la urmă, nu or fi toți oamenii ăștia din spate “o apă și un pământ” sau “făcuți din același aluat”. Poate că ei au mai mult timp și își permit mai mult ca noi să se gândească și la altceva decât la satisfacerea nevoilor primare. Și poate au avut ceva în plus atunci când a trebuit de au meritat să fie acum “oamenii din spate”.

Aaaa, am uitat să vă spun că are nume de floare și un chip angelic.

Și mai mi-a plăcut că l-a citat pe Chirilă din “Scrisoarea către liceeni” deși în mod sigur pe ăsta din urmă îl doare undeva de Crin. 

Deci încetez cu alergarea și pot să mă relaxez acum. Nu mai îmi rămâne decât să aștept; îmi încing fierul, adică ștampila și îl însemnez pe președinte, că o să apară singur în ziua alegerilor întrucât are nevoie de votul meu.

Cum întotdeauna o promisiune trebuie onorată, indiferent dacă băgăm sau nu “în boală” pe unii vecini de la noi din bloc, iată că a venit și partea a treia, ultima, din ciclul “alegeri prezidențiale”. 

Am schițat în continuare portretul robot al șefului de stat ideal pentru mine; îl voi folosi la toamnă pentru a putea face o alegere corectă. 

Sunteți pregătiți? Îmi desprind din nou picioarele de pământ, sfidând forța gravitațională și debitez următoarele:

• să fie om;
• să aibă un aspect fizic plăcut, pentru că prima impresie și imaginea contează!
• să fie sănătos, cu putere de muncă și cu nervii tari;
• sexul, starea civilă, religia, vârsta și naționalitatea nu sunt printre criteriile de apreciere în selecția mea;
• să aibă nevoile primare asigurate, astfel încât să nu fie “mort de foame” când ajunge acolo sus; tentațiile sunt mari și trebuie să le reziști…
• gradul de educație și pregătire să fie cât mai înalt și complex, cu legătură directă și indirectă cu funcția pe care o va ocupa;
• să dea dovadă de bun simț și bună creștere tot timpul, indiferent că e la cumpărături, cu femeia de serviciu sau cu un alt șef de stat;
• noțiunile de demnitate, onoare, dreptate, diplomație, pace, patriotism să nu îi fie străine;
• să fie inteligent, astfel încât să știe și ce nu știe ca să îi poată coopta pe alții care știu atunci când e cazul;
• să fie receptiv și să învețe repede;
• să fie în stare să discearnă ca să fim siguri că ne duce în direcția cea bună;
• să inspire încredere și să acorde încredere;
• să fie curajos, să lupte atunci când este cazul și are cu ce;
• să vrea să își vadă numele menționat în multe pagini din cărțile de istorie;
• să fie inovativ, creativ în orice situație;
• să știe să își aleagă oamenii din jurul lui;
• să aibă o minte deschisă și o viziune pe temen lung;
• să zâmbească frumos dar nu prostește;
• să nu facă promisiuni ci să ne surprindă plăcut cu fapte;
• să îi respecte și să îi aprecieze pe contracandidații lui și pe cei ce l-au precedat; atât din greșelile cât și din reușitele lor se pot învăța multe;
• să fie de acord cu mine, că statul poate sprijini mediul de afaceri și nu invers;

Cam atât!