Viața ca muzeu

postat de silvia de la 6

Am ajuns la concluzia că cel mai de preț lucru pe care îl am este viața mea. Mă simt norocoasă că sunt. Că am ocazia să fiu. Și aș vrea să prelungesc ocazia la nesfârșit. Mă simt un mic creator, deși nu creez nimic concret. Din nefericire, sunt departe de stadiul în care aș putea transforma un bloc de marmură în La Pieta, deși Michelangelo a făcut asta la doar 23 de ani. O operă de artă ar fi, după mine, una din modalitățile de a rămâne (din păcate, doar la figurat) nemuritor. Și dacă, printr-o minune, am fi cu toții creatori geniali cine ar mai rămâne să admire operele noastre? De aceea, mă gândesc să fac altfel. Nu îmi voi dedica viața unei opere de artă ci îmi voi transforma, la propriu, viața într-o operă de artă. Pentru că arta supraviețuiește, nu creatorul ei. Deci, eu pot dăinui dacă viața mea este operă de artă, nu? 

Viața este ocazia spiritului viu de a fi el însuși creator, chiar de alte vieți, după cum bine știm. Este ocazia lui de a se exprima, de a-și da o formă concretă și palpabilă. Și dacă toți avem la bază același fond, aceeași substanță, înseamnă că viața este modalitatea de expresie a fondului prin forme. Forma fără fond nu este oare la fel de inexpresivă ca și fondul fără forme? Și pentru că altă operă de artă nu pot produce, voi fi sculptorul vieții mele. Voi da formă gândurilor și sentimentelor prin gesturi și cuvinte, nu cu teama că le reduc din nemărginire dacă le concretizez ci având curajul să mă ridic la înălțimea lor. Cum gândurile și sentimentele nu îmi aparțin în întregime, căci eu doar le recepționez, cuvintele și gesturile pot fi cu totul ale mele, forma mea perfectă a fondului același pentru toți. Trupul, mintea și sufletul vor fi uneltele cu care voi ciopli sau ciopârți în voie. Din fericire, am ajuns în stadiul în care știu cel puțin cum să le folosesc cu îndemânare fără să le stric, dar sunt departe de utilizarea lor optimă la capacitatea maximă. 

Aș dori ca din 2010 să ne utilizăm cu toții uneltele astfel încât întreg potențialul lor creator să ne fie dezvăluit iar viața noastră se se transforme într-o competiție a frumosului, într-un muzeu permanent deschis.

Lasa un mesaj.