Din fața blogului…

În cartea pe care am devorat-o în ultima săptămână apare o credință balineză, conform căreia orice om e însoțit la naștere și pe tot parcursul vieții de patru frați spirituali, întruchiparea celor patru virtuți necesare (după părerea lor) pentru a te simți fericit și în siguranță: inteligența, prietenia, tăria și poezia. Adevărat sau nu, mi-a plăcut credința lor. Astfel încât, duminică dimineața acu’ două săptămâni, în timp ce mă duceam la sport, mă întrebam unde o fi fratele meu poezia. Am câteva dovezi străvezii că m-a însoțit o bucată de vreme, dar aveam nevoie de el în dimineața aia ploioasă. Trebuie să menționez că aveam nevoie de el dar îmi era prea lene să citesc sau să compun vreo poezie astfel încât să îmi pot liniști această nevoie.. Ajungând la sală bineînțeles că am uitat de gândurile mele de pe drum și după ce ne-am complimentat reciproc ca de obicei, eu și profa ne-am așezat la un cappuccino pe terasă…cu ploaia pe fundal. Vorbim noi ce vorbim până s-a lăsat liniștea, din care, dintr-o dată începe profa:

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Orăşenii, pe trotuare,

Merg ţinându-se de mână,

Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,

De sub vechile umbrele, ce suspină

Şi se-ndoaie,

Umede de-atâta ploaie,

Orăşenii pe trotuare

Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Nu răsună pe trotuare

Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,

Numărând

În gând

Cadenţa picăturilor de ploaie,

Ce coboară din umbrele,

Din burlane

Şi din cer

Cu puterea unui ser

Dătător de viaţă lentă,

Monotonă,

Inutilă

Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Un bătrân şi o bătrână

-
Două jucării stricate -

Merg ţinându-se de mână…

Am rămas cu buzele îngropate în spuma de lapte cu scorțișoară de la cappuccino, încremenită între râs și plâns, nu știam ce să zic așa încât n-am mai zis nimic și doar am ascultat cuminte. Repriza a continuat cu citate din Cicero în latină (din care n-am înțeles mare lucru) până când au apărut celelalte fete și am început șirul de flotări, abdomene și toate cele. Deci nimic nu e imposibil pentru fratele meu poezia; s-a strecurat discret printre case, printre blocuri, printr-un trafic liniștit de duminică, printre oamenii supărați, plictisiți și depresivi din cauza vremii de afară, printre banalele lucruri și discuții zilnice pentru a  înnobila toate astea cu farmecul și misterul lui. Poezia înnobilează realitatea (din care, de fapt, își ia miezul) astfel încât ajung să le ador pe amândouă în egală măsură.