Ascunzătoarea din aluat
Sunday, May 2nd, 2010E cald, miroase bine şi e linişte. O melodie rusească lentă se aude în surdină. Intru în camera cu lumină difuză şi mă dezbrac de toate straturile de haine, griji, probleme. Afară e frig şi plouă…Mă întind pe masă, cu un prosop gros şi pufos peste mine. Lumânări ard în suporturi de sticlă mov, iar vapori de esenţă parfumată îmi gâdilă nările. Am venit la masaj. Răsfăţul trupului şi odihna minţii pentru bunăstarea sufletului. Vin două mâini să mă frământe după ce s-au încălzit înainte. Închid ochii, renunţ să mai gândesc şi îmi las trupul, cu inteligenţa lui, să se descurce singur. Mă ating întâi stropii de ulei împrăştiaţi intenţionat pe piele, după care vin, într-un dans sincron bine studiat, cele două mâini. Iar eu încep să fug. Fug prin corpul meu să nu mă prindă mâinile. Mă ascund undeva adânc, de unde să văd şi să simt toate astea detaşată, fără să mă foiesc de la gâdilat sau de la durere. De data asta, mă pitesc după colţul sprâncenei proaspăt pensate. Îmi închipui corpul ca o cocă sub presiunea unui făcăleţ. Se subţiază în partea de jos pe măsură ce făcăleţul urcă împingând surplusul. Îmi simt fiecare os, fiecare muşchi, fiecare părticică a corpului ca şi cum m-ar construi cineva acum. Venele şi arterele mi se arcuiesc ca elasticul de la praştie. Degetele de la mâini şi de la picioare mi se întind ca guma de mestecat trasă cu mâna din gura care nu mai are chef să o mestece. M-am predat demult. Refuz să reacţionez şi asta pentru că am încredere şi stiu că ce se întâmplă cu mine e bine. Parcă eu şi cele două mâini care mă frământă suntem din acelaşi aluat.
Până la urmă masajul este un schimb. Dai ceea ce ţi-ar plăcea să primeşti şi primeşti ceea ce ţi-ar plăcea să dai. Un transfer în timpul căruia îţi predai corpul pentru ca mai apoi să îl conştientizezi. Îl iei la o analiză măruntă şi îl pui la punct. Doar este instrumentul de funcţionarea căruia depind emisia mesajelor proprii şi recepţia semnalelor externe.
După ce s-a terminat frământarea am timp un minut să îmi revin. Ies din ascunzătoare să îmi invadez din nou corpul. Parcă e mai mult loc, mai liber, mai senin, mai treaz. Încep să mişc şi mă ridic. Mâinile îmi spun uimite că se simt relaxate chiar şi după atâta muncă. Zâmbesc. Eu mă simt ameţită chiar şi după atâta relaxare. Mă bucur că sunt la loc aşa cum mă ştiam.
